Nimicul însumi

Nimicul! Ce este nimicul? Nu, mai bine zis, cine este nimicul? Un om care, firește, nu a făcut nimic toată viața! Un viețaș întru nimic! Un pierde-vară incurabil, un suflă-n-vînt, un mizerabil care nu-și merită locul nici măcar printre jivinele sălbatice, necum prin înaltele demnități pe care le ocupă într-un județ în care nu prețuiește nici cât masa sa corporală. Ce a făcut nimicul? Veți spune – și mai că v-aș da dreptate din toată inima, dacă nu l-aș cunoaște – nimic! Ei, aș! Ei da, nimicul nu a făcut nimic, a făcut nimicuri! Nimicul a făcut nimicuri!!!? Dar cum vine asta, că nu pricepui? Vezi bine, monșer, nimicul face nimicuri! Ce nu pricepi odată!

Unde face nimicul nimicuri? Știu, poate părea stranie întrebarea, dar nimicul scrie – da, scrie! – nimicurile sale pe o anume Facebook, platforma aceea pe care nu se află Făcătorii, ci doar Nefăcătorii. Inutilii! Injurioșii! Indezirabilii! Subjudețenii, vorba aceea! Ulițarii, deh, vezi bine!

A proferat nimicul injurii? A auzit cineva nimicul făcând un asemenea efort gargantuesc? Aș, de unde, nimicul este imberb în treburi de-astea injurioase, vocabularul său este infantil în ocări!

A rostit sau scris vreun nume, a adus atingere demnității vreunei persoane? A scris nimicul despre Cineva? Ce-i cu toate aceste întrebări stupide!!!? Firește că nu, ți-am spus doar că a făcut nimicuri? Să-ți repet că a scris despre ceva și nu despre cineva? În nimicnicia sa, a crezut că plagiatul doctoral, mai ales când cel acuzat este însuși prim-ministrul, se cuvine tratat cu nimic mai puțin decât cu maximă seriozitate. A considerat că legislația de protecție a monumentelor istorice și a muzeelor nu este un nimic ca el însuși, ci este Ceva care trebuie să șadă nu doar deasupra unui pierde-vară ca el, ci și deasupra Acelora Mai-Mari, indiferent cât de Mai-Mari decât nimicul sunt aceștia! Precum cățelul lui Grigore Alexandrescu, nimicul a apreciat că nici cei Mai-Mari, nu doar nimicii, nu pot organiza un târg de Crăciun într-un ansablu aulic medieval, nu pot programa spectacole de un grotesc prost gust cu manele într-un spațiu al domnilor Evului Mediu valah (să le mai rostim numele de adevărat „mari” și „viteji”, pe care le cunoaște până și un nimic ca el?), că nici Aceștia nu pot accepta desfătarea poftelor pantagruelice acolo unde pecetea voievozilor Țării Românești se punea întru istorie, că nu cu patinele se brăzda poezia modernă a lui Cârlova, Heliade și a marelui târgoviștean romantic amintit mai sus, ci cu smerenia gândurilor și exegeza ochilor însetați de autenticitate și cunoaștere.

S-a înduioșat nimicul – vezi bine, avea această capacitate în nimicnicia sa… – , precum Ghiocel al lui Nicolae Grigorescu, la gândul că un ansamblu monumental ar putea sta, în orice moment de vremelnică urgie, la voia întâmplării, că focul și instalațiile electrice, despre care chiar și el, nimicul, aflase ce efecte devastatoare au uneori, ar putea mistui ceea ce nici asediile și incendiile aliotmanului, nici bicisnicia lui Ipsilanti nu au reușit a distruge, că nu va mai vedea poate, niciodată, dintr-o imprudență a unui acar Păun, chipul voievozilor alături de care a crescut pe când se perinda pe acolo până și un târâie-brâu ca el, nici fresca impunătoare a lui Constantinos.

Și a mai făcut nimicul ceva pentru care nici ocna nu este o pedeapsă suficientă: a semnat o petiție, alături de peste alți 400 de județeni nimici ca el și de alți zeroși naționali, în care, precum Mântuitorul, cerea scoaterea negustorilor din templul istoriei! Imaginează-ți nimicnicie, ba chiar citește-o cu dispreț, privește și filmarea, ca să vezi cum au proliferat nimicii prin Județul „milenar” mai ceva ca iarba rea prin holde să strice acordurile diafane ale muzicii de la Curtea Domnească:

https://www.petitieonline.com/petiie_pentru_evacuarea_balciului_de_la_curtea_domneasc_targovite

Un nimic înduioșat!!! Și semnatar de petiții? ONG-ist, poate, în timpul liber? Hai că-mi vine să nu-mi mai stăpânesc râsul? Știi, mai este ceva, a mai scris despre un stadion, cu nocturne zvelte ce se profilează pe cerul înstelat al nopții mai înalte decât Turnul Chindiei, și care se avântă ca la Grivița peste Sala de Arme, despre care a citit prin presă – și a scris, unde altundeva?, dacă nu pe Facebook -, despre un gard care se priponește în mijlocul ferestrei monumentului istoric ca Moș Crăciun, în disprețul, pretinde el scolastic și autosuficient, legislației monumentelor istorice.

Și cum devine că nimicul acesta pro-scris nu se închină de îndată Mai-Marilor săi? Cum de i se permite a deține o dregătorie atât de înaltă în acest cinstit Județ? (https://www.youtube.com/watch?v=9G9qpJiiCn0). Ca orice nimic, crede că „sistema constituțională”, cum ar spune Nimicul din Haimanale, îi miluiește și pe nimici cu nume predestinat ca al lui, nu doar pre oamenii de vază, pe Stâlpii Societății deh, că:

„(1) Libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credinţelor şi libertatea creaţiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public, sunt inviolabile.
(2) Cenzura de orice fel este interzisă.”

Că autonomia universitară este sfântă încă din Evul Mediu și că „principiul libertății academice” este de neatins, la fel ca și cel al „independenței de ideologii, religii și doctrine politice”:

„(1) Autonomia universitară este garantată prin Constituție. Libertatea academică este garantată prin lege. Instituțiile de învățământ superior se organizează și funcționează independent de orice ingerințeideologice, politice sau religioase.
(2) Autonomia universitară dă dreptul comunității universitare să își stabilească misiunea proprie, strategia instituțională, structura, activitățile, organizarea și funcționarea proprie, gestionarea resurselor materiale șiumane, cu respectarea strictă a legislației în vigoare.”

Că universitățile nu se află sub patronajul niciunui potentat național sau local vremelnic, oricât de Mare și încărcat de merite ar fi acesta, și că acestea servesc interesul public, inclusiv prin exprimarea unor puncte de vedere critice, care sunt apanajul și nefericirea cărturarului dintotdeauna.

Și că proiectele care se depun de către universitate, inclusiv acela care îl are printre coautori (cum îi place să se înfoaie în pene) pe nimic, alături de alții ca el din Portugalia, Franța, Cehia, Slovacia, Bulgaria, Turcia, nu se supun judecății sau evaluării unor politicieni, mai cu seamă când nu cunosc nimic despre ele și când acestea se află în proces de redepunere la Comisia Europeană. Și că meritele cu care nimicul se împăunează – nu-i dați atenție, sunt de nimic ca el însuși! – se cuvin a fi lapidate nu de vreun măreț cârmaci, oricare ar fi acesta, ci de către cei care studiază perioada și tema lui, așa cum crede că se întâmplă peste tot în ogrăzile mai lipsite de noroi, manele și vin fiert, câte vor mai fi fiind acestea.

Semnează: Un cetățean turmentat de nimicuri.



Cite this blog post
Silviu Miloiu (2022, December 6). Nimicul însumi. Silviu Miloiu. Retrieved June 17, 2024, from https://doi.org/10.58079/u6kw

You may also like...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Search OpenEdition Search

You will be redirected to OpenEdition Search