Digital resources in the Social Sciences and Humanities OpenEdition Our platforms OpenEdition Books OpenEdition Journals Hypotheses Calenda Libraries OpenEdition Freemium Follow us

Alegerile universitare: de jure şi de facto

„Este inutil să pretindem că presiunile crescânde asupra universităţilor din ultimele decenii exercitate de către guverne, angajatori şi studenţi se vor diminua. Ne confruntăm cu un viitor aproape sigur de transformări neîncetate [derulate] într-un mediu mai auster. Va exista mai multă concurenţă pentru resurse, va fi o opoziţie mai acerbă din partea noilor furnizori de [programe de] învăţământ superior şi o reducere şi mai drastică a finanţărilor publice. Va fi o presiune şi mai mare pentru a face performanţă şi a fi responsabil care se va îngemăna cu provocările unor noi forme de învăţare, noi tehnologii de predare şi noi cerinţe de competenţe pentru absolvenţi. La baza tuturor acestor lucruri se află o incertitudine profundă cu privire la rolul şi funcţiile cele mai potrivite ale diferitelor universităţi în sistemele de învăţământ superior de masă. Şi, pentru a completa imaginea, aceste schimbări şi incertitudini trebuie gestionate prin intermediul unei forţe de muncă academice a cărei încredere şi al cărei spirit au fost sever diminuate.”1 

Aşa cum cititorii ziarului Adevărul au putut constata din lectura primei părţi a acestui foileton alegerile universitare care vor definitiva la acest început de an componenţa structurilor executive şi deliberative ale instituţiilor de învăţământ superior au o însemnătate aparte privite în contextul local, regional, dar şi în cel european în care se desfăşoară. Pe de o parte, o serie de transformări, riscuri şi vulnerabilităţi pot afecta major capacitatea instituţiilor academice de a identifica soluţii de dezvoltare într-un mediu puternic concurenţial, pe de altă parte, opţiunea pentru un leadership universitar competent, responsabil şi integru poate garanta o politică de guvernanţă academică menită să faciliteze o dezvoltare durabilă şi responsabilă pentru instituţia de învăţământ superior în sine şi pentru comunităţile pe care le deserveşte. Serialul nostru jurnalistic continuă, aşadar, cu o analiză menită să pună în evidenţă, într-o primă parte, calităţile şi competenţele absolut indispensabile unei conduceri universitare performante, capabilă să conceapă şi să pună în practică politici de calitate sustenabile în materie didactică şi de cercetare. Partea a doua va examina din punct de vedere al intenţiilor şi practicilor legislative şi instituţionale cadrul de jure şi de facto în care se desfăşoară alegerile din centrele universitare româneşti, cu o notă aparte de interes asupra celor cuprinse în Regiunea Sud-Muntenia, la care am făcut referire şi în materialul anterior. Care era situaţia universităţilor româneşti în etapa premergătoare adoptării legii educaţiei, care au fost principiile care au stat la baza acesteia, care au fost intenţiile legiuitorului în privinţa guvernanţei şi alegerilor universitare – şi cum le-a justificat acesta -, care au fost consecinţele legii în această privinţă şi unde ne poziţionăm în momentul de faţă în raport cu ţelurile actului normativ sunt câteva dintre interogaţiile cărora acest articol îşi propune să le ofere un răspuns, fundamentat, ca şi cel anterior, pe analiza legislativă, documentară (fiind vizate, cu deosebire, documente educaţionale oficiale), pe parcurgerea şi interpretarea literaturii de specialitate, toate acestea fiind trecute prin busola propriei experienţe academice.  

In hoc signo vinces: conducerea academică 

Reputatul profesor anglo-australian Paul Ramsden (1948-2017), autorul rândurilor cu care am început acest articol, a corelat un amplu program de cercetare concentrat asupra calităţii managementului şi predării în învăţământul superior cu o vastă experienţă practică de erudit profesor şi de apreciat lider în cadrul sistemului universitar britanic şi australian. Apogeul carierei sale de leadership academic l-a aflat între anii 2004-2010 în înalta poziţie de Director executiv al Academiei britanice de Învăţământ Superior (Higher Education Academy), o reputată organizaţie profesională care susţine excelenţa, transferul de bune practici, calitatea predării şi a învăţării.2 Calificările şi experienţa sa profesională îndelungată, cunoaşterea aprofundată a tendinţelor globale, mai cu seamă a celor cu impact direct asupra învăţământului superior, înţelegerea mecanismelor funcţionale şi a mediilor universitare – de la nivel de departament până la altitudinile cele mai înalte ale guvernanţei universitare şi guvernamentale – l-au făcut să discearnă cu multă claritate însemnătatea conducerii şi mecanismelor de coordonare academică şi să deplângă subestimarea vreme îndelungată a acestor aspecte în agenda de cercetare şi de cunoaştere internaţională. În opinia sa, pe care o împărtăşim întru totul, consecinţa acestei lipse de fundament teoretic şi de sensibilitate practică a condus la dezvoltarea a două tipuri opuse, aproape la fel de nocive, de conducere academică : cea „laxă şi reactivă”, pe de o parte, şi cea „agresiv-obtuză şi dogmatică”, pe de altă parte. Un veritabil leadership universitar, în schimb, este menit să faciliteze simbioza dintre guvernarea universitară, dezvoltarea instituţională şi creşterea resursei umane, constituindu-se totodată într-o adevărată zestre de inspiraţie pentru membrii corpului academic.3 Capacitatea de a sincroniza şi armoniza sofisticate mecanisme universitare, programe de cercetare şi didactice de o mare varietate, de a facilita legăturile complexe – instituţionalizate sau informale – cu un mediu social, politic şi economic de o mare diversitate şi de o accentuată dinamică, de a prelua undele de şoc ale mediului social şi a le transforma în oportunităţi de dezvoltare academică constituie, fără doar şi poate, însăşi esenţa leadership-ului academic veritabil. De altfel, termenul celei mai importante poziţii dintr-o universitate, rector, este format de la rădăcina cuvântului latin reg, a se mişca în linie dreaptă, cu accepţiunea şi de „a conduce în linie dreaptă”, motiv pentru care s-a folosit pentru a desemna înalte demnităţi clericale şi academice. Rectorul este, aşadar, învestit cu autoritatea de a ghida universitatea pe calea cea dreaptă a calităţii programelor şi serviciilor oferite de instituţia academică studenţilor şi mediului social căruia i se adresează. 

Citește mai mult


OpenEdition suggests that you cite this post as follows:
Silviu Miloiu (January 31, 2020). Alegerile universitare: de jure şi de facto. Silviu Miloiu. Retrieved February 7, 2025 from https://doi.org/10.58079/u6it


You may also like...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.