Războiul de Iarnă: preliminarii, desfășurare, consecințe

Este dificil de spus dacă planurile iniţiale sovietice cu privire la Finlanda urmăreau aceeaşi finalitate ca cele privitoare la Ţările baltice. În Protocolul anexă al Pactului Ribbentrop-Molotov nu se făcuse nici o diferenţă între Finlanda şi Estonia sau Finlanda şi Letonia. Ministrul sovietic în Finlanda, V.K. Derevianski, elaborase un set de propuneri minimale şi unul cu propuneri maximale. Ambele solicitau Finlandei să cedeze insulele din Golful Finic şi să permită ca o bază navală şi aeriană sovietică să fie construită la Hanko. Programul minimal mai includea cedarea unei părţi a Istmului Kareliei şi a părţii vestice a Peninsulei Râbachi (Pescarilor) de la Marea Barents. Programul maximal solicita Finlandei să cedeze partea sud-estică a teritoriului său din jurul Vâborgului şi regiunea Pechenga de la Marea Barents. La toate acestea se adăuga şi propunerea cu privire la semnarea unui tratat de asistenţă mutuală. Propunerile sovietice urmau aşadar schema programului cu privire la Ţările baltice şi au fost chiar elaborate de aceiaşi oameni. O diferenţă era legată de faptul că sovieticii nu au solicitat încartiruirea de trupe pe teritoriul continental al Finlandei. Pe de altă parte, aceştia îşi vor exprima în discuţiile dintre Hitler şi Molotov din toamna anului ce va urma intenţia de a anexa Finlanda – prezentată ca singura problematică agreată de cele două părţi şi rămasă nesoluţionată –, propunere ce va fi respinsă însă de Hitler. Pe fundalul dorinţei sovietice de a-şi realiza obiectivele şi a transpune în practică pactul cu germanii, guvernul finlandez a fost invitat la 5 octombrie 1939 să trimită o delegaţie la Moscova pentru a discuta “chestiuni politice concrete”. Uniunea Sovietică a recurs la ameninţări în momentul în care a observat că delegaţii finlandezi nu se grăbeau să onoreze invitaţia. Paasikivi, şi nu ministrul de externe Eljas Erkko, va fi cel desemnat pentru a conduce delegaţia finlandeză la Moscova. În anii opresiunii ţariste, Paasikivi susţinuse linia unei împăciuiri cu Petersburgul, pentru a salva cât mai mult din autonomia Finlandei, luând în calcul interesele strategice ale Rusiei. Ca prim-ministru în 1918, acesta a promovat ideea unei monarhii şi a orientării progermane, în scopul de a proteja ţara împotriva Rusiei. Ulterior, el a fost unul dintre artizanii politicii neutralităţii nordice. Conservatorul finlandez considera că marile puteri au interese permanente care depind de factori precum geografia, politicile de putere, puterea militară. Statele mici pot supravieţui numai dacă iau în considerare aceste interese. În privinţa Finlandei, marile puteri care aveau o influenţă decisivă asupra regiunii erau Rusia şi Germania. Helsinkiul trebuia să încerce să menţină relaţii bune cu ambele puteri. Pentru Paasikivi, Uniunea Sovietică nu era în fond altceva decât vechea Rusie imperială care şi-a recăpătat poziţia de mare putere şi a cărei atitudine faţă de Finlanda era încă guvernată de considerente militare. Delegaţia finlandeză a primit instrucţiuni să reliefeze aderarea strictă a Finlandei la politica sa declarată de neutralitate pe care se arăta pregătită să o apere cu armele în mână. Delegaţilor li se cerea să refuze stabilirea de baze militare, schimbarea frontierei sau asistenţă militară reciprocă. Delegaţiei i se oferea doar posibilitatea de a accepta cedarea unor insule în bazinul oriental al Golfului Finic în schimbul unui teritoriu rusesc. Lui Paasikivi i s-a solicitat, de asemenea, să se asigure că tratativele nu erau rupte. Imediat ce invitaţia lui Molotov a sosit, Finlanda a început să cheme sub arme rezerviştii şi să procedeze la evacuarea populaţiei din oraşe. La 12 octombrie a fost ordonată mobilizarea deplină sub masca unor exerciţii militare extraordinare. De partea cealaltă a frontierei deja se proceda la concentrări de armată sovietică la graniţele Finlandei. În cadrul negocierilor de la Moscova, Uniunea Sovietică a fost reprezentată de Stalin şi de Viaceslav Molotov. Stalin însuşi le-a explicat finlandezilor nevoia de a lărgi adâncimea spaţiului de apărare a Leningradului, lucru realizabil doar preluând o fâşie din teritoriul finlandez. Liderul sovietic a renunţat la ideea încheierii unui tratat de asistenţă mutuală în momentul în care Paasikivi şi-a expus opoziţia fermă faţă de această propunere. Stalin a făcut apel la programul minimal al lui Derevianski şi a insistat cu precădere asupra închirierii Peninsulei Hanko pentru armata sovietică. Sovieticii se gândeau la posibilitatea închiderii pe această cale a Golfului Finic în regiunea cuprinsă între Hanko şi Paldiski. Stalin a insistat pentru retrasarea graniţei cu Finlanda în Karelia Orientală, graniţă aflată la numai 32 de km de Leningrad. Pornind de la ideea că “nu putem schimba geografia”, dictatorul sovietic a cerut ca frontiera să fie mutată 70 de km mai departe, în afara razei artileriei aflate pe teritoriul finlandez.


You may also like...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.