Digital resources in the Social Sciences and Humanities OpenEdition Our platforms OpenEdition Books OpenEdition Journals Hypotheses Calenda Libraries OpenEdition Freemium Follow us

Speyer: „Metropolis Germaniae”

Catedrala imperială din Speyer

Aș fi dorit să încep acest comentariu de călătorie prin a detalia prima impresie în momentul în care, după o ușoară deviere de la cursul Rinului, am ajuns în orașul imperial Speyer, trecând prin fața catedralei romanice care este comoara sa cea mai de preț. Am trăit sentimentul că, dacă ar fi existat ca singul obiectiv al orașului doar acest edificiu imperial, și tot ar constitui o destinație de neocolit pentru toți cei ce sunt interesați de istoria, arhitectura și arta germană. Poate că nu întâmplător cancelarul reunificării Germaniei, Helmuth Kohl, a fost condus pe ultimul drum în urmă cu trei ani în vecinătatea acestui oraș al măreției germane. Speyerul este însă un veritabil muzeu citadin în aer liber, cu superba sa biserica barocă din vecinătatea catedralei saliene, cu sediul episccopal, primăria, numeroase palate, clădiri istorice, fântâni, piețe largi și perspective fermecătoare, care au darul de a te cuceri irevocabil. Am decis însă să nu dezvolt această primă impresie în momentul în care am regăsit-o în scrierile câte unui scriitor german sau istoric de artă american.

Perpectivă asupra Catedralei din Speyer.

Am regăsit în edificiul romanic al dinastiei saliene acea subordonare a artei în fața primatului arhitecturii, manifestată mai cu seamă prin sobrietatea interioarelor și transmiterea subliminală a unei trăiri hieratice. Nu ne mai aflăm în fața poeziei în piatră și culoare a goticului, a somptuoaselor decoruri artistice, a abundenței de mesaje – când religioase, când istorice, când mitologice -, a euforiei, a luptei descătușate cu timpul, cu spațiul, cu esența verbului care pare că se subtilizează permanent privirilor dornice să vadă tot, să surprindă tot și să înțeleagă măcar câte ceva. Proza riguroasă, fixată în bolțile saliene, în turnurile sale impozante care flanchează corul, este augmentată de zidurile masive, de bolta impresionantă, de solidele coloane, precum și de portalul său încastrat, care deschide deja orizontul către prezența artistică și sublimează încă de la început majestatea arhitectonică prin serenitatea mesajului sculptural. Aceeași senzație o creează delicata rozetă frontală, dar și superba alternanță coloristică folosită atât în exteriorul, cât și în interiorul catedralei sau în capelă.

Patru împărați salieni – începând chiar cu inițiatul edificiliului imperial, Conrad al II-lea (1027-1039) și două dintre soțiile acestora, precum și alte figuri încoronate din dinastiile Hohenstaufen, Habsburg și Nassauer sau episcopale, și-au aflat locul de veci în cea mai autentică parte a catedralei care ni s-a păastrat până în prezent, capela sau cripta imperială, cea mai amplă și cea mai reușită construcție romanică de acest fel cu o dimensiune de 46/35 m și o înălțime de 7 m. Capela este folosită de aproape o mie de ani iar unele dintre piesele expuse în interiorul său se apropie de această vârstă. Figurile imperiale, inclusiv cea a fondatorului dinastiei de Habsburg, Rudolf I al Sfântului Imperiu (1273-1291), sunt redate remarcabil de realist, lipsind acea ținută impunătoare obișnuită la asemenea opere cenotafe.

Începută în perioada 1027-1030 de Conrad al II-lea, construcția impunătoarei catedrale a fost finalizată de celebrul Henric al IV-lea (1084-1105), care și-a câștigat notorietatea nu doar prin programul său edilitar sau expedițiile sale militare, dar și prin conflictul cu Papa Grigore al VII-lea și umilința de la Canossa din 1077. Henric a fost nu doar continuatorul și împlinitorul planurilor lui Conrad al II-lea, dar și restauratorul întregii construcții, în condițiile în care clădirea suferise unele daune cauzate de raportul dintre greutatea sa și terenul pe care era așezată. Scopul unei asemenea efort gigantic, într-o perioadă în care resursele erau limitate, este bine redat de Stefan Weinfurter, care o caracterizată ca un simbol al puterii „atotpătrunzătoare a Imperiului, crearea unității imperiale cu o mână fermă, controlul strict al bisericii imperiale și măreția sporită a stăpânirii sale prin demnitatea de Împărat.”

Catedrala din Speyer nu a rămas neatinsă de trecerea timpului, ba chiar vreme de mai bine de un secol, până în perioada Revoluției Franceze, suferise însemnate pagube, noi devastări petrecându-se în 1794. A fost salvată, pe de o parte de Napoleon, care a emis un decret care a împiedicat distrugerea acesteia, iar ulterior de o excelent restaurare realizată de arhitectul Heinrich Hübsch în sec. al XIX-lea, care a readus monumentul foarte aproape de forma sa inițială.


OpenEdition suggests that you cite this post as follows:
Silviu Miloiu (August 31, 2020). Speyer: „Metropolis Germaniae”. Silviu Miloiu. Retrieved June 21, 2025 from https://doi.org/10.58079/u6j9


You may also like...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.