Deutsches Eck

În urmă cu 123 de ani, într-o zi de 31 august, Kaiserul Wilhelm al II-lea a inaugurat un amplu monument și o impozantă statuie ecvestră a predecesorului său, unificatorul Germaniei și fondatorul Reichului german, Wilhelm I, care se stinsese din viață cu aproape zece ani înainte. Alături de influentul și abilul său cancelar, Otto von Bismarck, Wilhelm reușise să convingă treptat o serie de suverani germani, începând chiar cu rudele sale danubiene din ramura catolică a familiei, Hohenzollern-Sigmaringen, să renunțe de bunăvoie la suveranitatea lor, iar acolo unde nu a fost posibil să-și realizeze obiectivele de bunăvoie, cum a fost în cazul Danemarcei (1864), Austriei (1866) sau Franței (1870-1871), Helmuth von Moltke era acolo pentru a rezolva ecuațiile insolubile manu militari. Urmarea a fost proclamarea Imperiului German la 18 ianuarie 1871 în Sala Oglinzilor de la Versailles. Imaginile lui Ares german victorios din oglizile Versailles-ului au continuat să se răsfrângă asupra potențialului diplomatic german, care cu aproape două decenii înainte de inaugurarea monumentului triumful de la întâlnirea maiestuoasă a Rinului cu Mosela, a găzduit o însemnată conferință de pace europeană la Berlin – care, între altele, a recunoscut condiționat independența României – fără ca împăratul să consume un singur cartuș din arsenalul lui Moltke.

Monumentul care are o înălțime de 37 m și statuia care se înalță alți 14 m nu constituie doar o recunoaștere a meritelor unui ilustru înaintaș, dar în egală măsură reflectă visul de mărire wilhelmian, care va conduce la o serie de crize internaționale și va juca un anumit rol, care continuă să divizeze istoricii, în ceea ce privește Primul Război Mondial și sfârșitul Reichului constituit la 1871.

Monumentul original a supraviețuit Reichului, a rămas neatins de trupele de ocupație din regiunea renană din anii 1920, ba chiar a mai durat câțiva ani după moartea sponsorului său, Wilhelm al II-lea, care a închis ochii în 1941. La 16 martie 1945, într-un context insuficient clarificat, a fost avariat serios de forțele armate americane, fiind refăcut abia după reunificarea Germaniei, în anul 1993.

„Colțul german” înseamnă mult mai mult decât acest moment care atrage ca un magnet nostalgici ai Reichului wilhelminian sau ai spiritului prusac, dar și pasionați de istorie și de înțelegerea politicii memoriei în Germania contemporană. Înseamnă mai mult chiar decât feerica perspectivă asupra cetății Ehrenbreitstein, care a fost odinioară deținută de electorii de Trier. Și poate chiar mai mult decât fascinanta preluare de a către Rin a unuia dintre râurile cele mai încărcate de istorie, Mosela franco-luxemburghezo-germană. Pentru că, pe lângă toate acestea, câteva straturi și simboluri ale istoriei se regăsesc în acest loc: amintirea Ordinului Teutonic German, care a dominat această regiune, conservată în ruinele din vecinătatea Moselei, un fascinant oraș cu numeroase comori arhitectonice medievale și moderne, pe care nu poți decât să regreți că nu l-ai putut vedea în voie, vestigii ale imensei victorii germane și europene, care a însemnat distrugerea Zidului Berlinului, dar și a momentelor celor mai terifiante ale istoriei moderne a acestei națiuni, Holocaustul.

Toate, împreună, fac din colțul german un loc al reflecției, dar și al fascinației și confluențelor.


You may also like...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.