Digital resources in the Social Sciences and Humanities OpenEdition Our platforms OpenEdition Books OpenEdition Journals Hypotheses Calenda Libraries OpenEdition Freemium Follow us

Heidelberg – Academia Germaniei

Văzut din orașul de jos, de pe tărâmul muzelor, științei și rugăciunii, Heidelbergul aulic, așezat pe Scaunul Regelui, pare învelit într-o foiță de aur (așa cum l-a perceput și poetul și eroul național al Filipinelor José Rizal, un alumni al faimoasei universități din idilicul oraș de pe Neckar – „in the morning when the sun first traces/the topmost peak of Koenigssthul in gold”), în vreme ce perceput de sus, de la înălțimile castelului, granitul de Neckar al clădirilor și uniformitatea acoperișurilor roșiatice invită la reverie.

L-am amintit anterior pe Clemens Brentano, unul dintre romanticii școlii de la Heidelberg. Alături de Achim von Arnim sau Joseph von Görres (legați prin studii și cariera academică de Universitatea din Heidelberg), Brentano și-a adus o contribuție esențială la reînvierea interesului pentru medievalitatea germană pe care a scos-o de sub oprobriul Epocii Luminilor și a remodelat-o într-o atmosferă lirică substanțial inspirată de atmosfera de basm și de muzicalitatea creației populare. Admirația acestora pentru uriașul lor contemporan, poetul Goethe, a găsit un oarecare ecou în susținerea pe care aceasta a acordat-o mai tinerilor săi emuli stabiliți într-un oraș care, la rândul său, atunci când l-a vizitat, l-a încântat pe autorul stabilit la Weimar. Universitatea din Heildelberg, cea mai veche instituție de învățământ superior de pe teritoriul actual al Germaniei, datând din anul urcării pe tron a lui Mircea cel Bătrân (atestarea localității fiind consemnată cu aproape două secole mai devreme la 1196), oferise deja Europei un întreg tezaur de cunoaștere și unii dintre cei mai influenți intelectuali, teologi, oameni de știință și oameni politici. Prestigiul câștigat în secole de existență a universității – cu unele întreruperi cauzate de evenimente politice, militare sau de altă natură – a continuat să facă din pitorescul oraș un catalizator intelectual de primă importanță.

Principele elector Rupert I și Papa Urban al VI-lea, cărora li se datorează fondarea universității cu cele trei facultăți constituite inițial (teologie, jurisprudență și filosofie), la care s-a adăugat medicina doi ani mai târziu, au avut grijă să desemneze un corp profesoral competent, recrutat de la mai vechile instituții universitare de la Paris și Praga, precum și un prim rector, Marsilius von Inghen din Țările de Jos, convins să se reloce de pe Sena pe malurile Neckarului. Compozitorul Robert Schumann, filosofii Friedrich Hegel și Karl Jaspers, marii politologi Hannah Arendt și Carl Joachim Friedrich, sociologul Max Weber, istoricul Arnold J. Toynbee sunt doar câteva nume din marea galerie a orașului cu numai 160.000 de locuitori.

De la instituirea Premiului Nobel în anul 1901 unui număr de nu mai puțin de 57 de personalități, care au în CV-ul lor Universitatea din Heidelberg, ca alumni, profesori și cercetători, le-a fost decernată această recunoaștere internațională extrem de râvnită, ceea ce face din instituția de învățământ germană una dintre cele mai însemnate de pe mapamond. Ultimul dintre laureații de Nobel ai Heidelbergului, Stefan W. Hell, provenea dintr-o familie de șvabi bănățeni din Sântana, județul Arad, de unde a emigrat în Germania cu părinții în perioada în care în România regimul comunist începea să reinstituie penuria alimentară și conformitatea ideologică

Dacă orașul de jos este dominat de superbe catedrale – cea mai importantă fiind Biserica Coborârea Sfântului Duh (Heiliggeistkirche) din piața centrală a orașului, realizată între anii 1398 și 1515 pe amplasamentul unor edificii religioase mai vechi, care a găzduit multă vreme și impresionanta bibliotecă universitară de la Heidelberg -, de clădirile mai vechi sau mai noi ale universității (muzeul, biblioteca, Biserica Sfântul Petru, care din sec. al XIX-lea a preluat rolul de capelă a universității), de mirabilele piețe, de clădirile cu siluete zvelte, de fortificațiile medievale și de podul care din 1784 a devenit un adevărat simbol al orașului, în orașul de sus s-au ridicat două însemnate edificii aulice, dintre care Castelul Heidelberg (Heidelberger Schloss), pe care ne-am bucurat să-l putem vizita, constituie nu doar un adevărată vitrină a Renașterii de la nord de Alpi și o atracție turistică majoră , dar oferă și cea mai frumoasă perspectivă asupra orașului în care, în urmă cu un secol și jumătate, se stabilea și prințul unirii românilor, Alexandru Ioan Cuza, care a și închis ochii într-un hotel din orașul din granit roșu de Neckar.

Castelul precede existenței universității atât din punct de vedere cronologic (fiind atestat în anul 1214, dar lărgit mult mai târziu în același secol și la începutul veacului următor), dar și al cercetării și cunoașterii, mai mulți dintre principii electori ai Palatinatului, care dominau localitatea de pe dealul Königstuhl, luându-și în serios pasiunea pentru studiu și redactare științifică.

Castelul din Heidelberg a cunoscut mai multe etape de construcție, împletește mai multe stiluri, ba chiar întâlnim și influențe stilistice englezești rezultat al unui mariaj, cel al lui Frederic al V-lea, Elector Palatin cu fiica regelui Angliei Ioan I, Elisabeth Stuart, cu care ocazie va fi realizată o renovare și o extindere a ansamblului aulic. O admirabilă grădină, Hortus Palatinus, pe care o redăm într-o imagine de epocă, din care s-au păstrat doar câteva fragmente (la rândul lor surprinse de camera foto a aparatului de fotografiat), domina terasele din jurul castelului.

Ca și în cazul Bacharachului, Războiul de Treizeci de Ani a adus și declinul castelului Heidelbergului și al celei mai mari grădini renascentiste, care mai târziu au căzut pradă și unor reînnoite campanii militare franceze care le-au transformat în ruine. Restaurarea și anumite reconstrucții ale uneia dintre clădirile principale ale castelului au fost realizate sub conducerea arhitectului Karl Schäfer în ultimii ani ai sec. al XIX-lea. Atât Victor Hugo, călătorul îndrăgostit de Rin,cât și scriitorul american Mark Twain, au putut vizita castelul înainte de restaurare. O nouă restaurare parțială este în curs de desfășurare chiar în aceste zile.


OpenEdition suggests that you cite this post as follows:
Silviu Miloiu (September 8, 2020). Heidelberg – Academia Germaniei. Silviu Miloiu. Retrieved April 26, 2025 from https://doi.org/10.58079/u6jc


You may also like...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.